joc

Din latină iōcus.

• AFI: /ʒok/

1. acțiunea de a se juca și rezultatul ei; activitate distractivă (mai ales la copii).
2. acțiunea de a juca; dans popular; p. ext. petrecere populară la care se dansează.
3. melodie după care se joacă.
4. (fig.) mișcare rapidă și capricioasă (a unor lucruri, imagini etc.); tremur, vibrație.
5. competiție sportivă de echipă căreia îi este proprie și lupta sportivă (baschet, fotbal, rugbi etc.).
6. mod specific de a juca, de a se comporta într-o întrecere sportivă.
7. acțiunea de a interpreta un rol într-o piesă de teatru; felul cum se interpretează.

   Actorul a avut un joc magistral.

8. (concr.) totalitatea obiectelor care formează un ansamblu, un set folosit la practicarea unui joc.
9. (tehn.) deplasare relativă maximă pe o direcție dată între două piese asamblate, considerată față de poziția de contact pe direcția respectivă.
10. model simplificat și formal al unei situații, construit pentru a face posibilă analiza pe cale matematică a acestei situații.

• 1: joacă
• 2: dans
• 5: meci
• 7: interpretare

• dejuca
• jocuri
• juca
• jucat
• jucărea
• jucărie
• jucărioară
• jucător

• joc de societate
• joc de cuvinte
• joc de scenă
• joc de noroc
• teoria jocurilor
• joc de clopoței

• bătaie de joc
• jocuri balcanice
• jocuri olimpice
• jocuri universitare

• A juca un joc mare (sau periculos) ori a-și pune capul (sau viața, situația etc.) în joc = a întreprinde o acțiune riscantă
• A descoperi (sau a pricepe) jocul cuiva = a surprinde manevrele sau intențiile ascunse ale cuiva
• A face jocul cuiva = a servi (conștient sau nu) intereselor cuiva
• A fi în joc = a se afla într-o situație critică, a fi în primejdie

Din juca.

1. forma de persoana a I-a singular la prezent pentru juca.
2. forma de persoana a I-a singular la conjunctiv prezent pentru juca.

• DEX online

(català)

Din latină iōcus.

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

joc m.

1. joc