Invazia Rusiei în Ucraina (2022–prezent)

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.

Invazia Rusiei în Ucraina (2022–prezent)
Parte a Războiul ruso-ucrainean
Harta Ucrainei la 18 decembrie 2024 Legenda:        Controlat în permanență de Ucraina        Ocupat de Rusia        Recapturat de la Rusia
Informații generale
Perioadă 24 februarie 2022 — prezent (2 ani, 9 luni și 24 zile) Loc Ucraina, Rusia, Marea Neagră Rezultat În desfășurare (lista de angajamente · controlul orașelor · cronologia evenimentelor) Casus belli extinderea către est a NATO[*]​[1] Iredentism rus decomunizarea în Ucraina[*]​[2] ucrainofobie[*]​ președinția lui Viktor Ianukovici[*]​ planul lui Putin[*]​[3] Alegeri prezidenția în Federația Rusă, 2024[*]​ teoria conspirației privind armele biologice din Ucraina[*]​
Beligeranți
Rusia Republica Populară Donețk[a] Republica Populară Luhansk[a] Susținut de: Belarus[b]	Ucraina
Conducători
Vladimir Putin	Volodîmîr Zelenski
Efective
Pre-invazie la frontieră: 169.000-190.000[c][7][8] ‎ Forța totală înainte de invazie: 900.000 militari[9] 554,000 paramilitari[9] ‎ În februarie 2023: 300,000+ personal activ în Ucraina[10] ‎ În iunie 2024: 700,000 personal activ în Ucraina[11]	La începutul conflictului: 196.600 (forțe armate)[12] 102.000 (paramilitari)[12] ‎ Forță totală din iulie 2022: până la 700.000[13] ‎ Forță totală din septembrie 2024: peste 800,000[14]
Pierderi
Rapoartele variază. Vezi Victime pentru detalii.
Situația militară. Galben: sub control ucrainean. Roșu: sub control rusesc
Modifică date / text

La 24 februarie 2022, Rusia a invadat Ucraina, într-o escaladare a războiului ruso-ucrainean început în 2014. Invazia, cel mai mare conflict din Europa de la al Doilea Război Mondial, a provocat sute de mii de victime militare și zeci de mii de victime civile ucrainene. În 2024, trupele ruse ocupau aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei. Dintr-o populație de 41 de milioane de locuitori, aproximativ 8 milioane de ucraineni au fost strămutați intern și peste 8,2 milioane au părăsit țara până în aprilie 2023, creând cea mai mare criză a refugiaților din Europa de la al Doilea Război Mondial.

La sfârșitul anului 2021, Rusia a masat trupe în apropierea frontierelor Ucrainei și a emis cereri care includeau interdicția ca Ucraina să adere vreodată la alianța militară NATO. După ce a negat în repetate rânduri că ar avea planuri de a invada sau de a ataca Ucraina, la 24 februarie 2022, președintele rus Vladimir Putin a anunțat o „operațiune militară specială”, declarând că aceasta era menită să sprijine republicile separatiste Donețk și Luhansk, susținute de Rusia, ale căror forțe paramilitare luptau împotriva Ucrainei în conflictul din Donbas din 2014. Putin a adoptat opinii iredentiste care contestau legitimitatea Ucrainei ca stat, a susținut în mod fals că Ucraina era guvernată de neonaziști care persecutau minoritatea rusă și a afirmat că obiectivul Rusiei era „demilitarizarea și denazificarea” Ucrainei. Au fost lansate atacuri aeriene rusești și o invazie terestră pe un front nordic din Belarus spre capitala Kiev, un front sudic din Crimeea și un front estic din Donbas și spre Harkov. Ucraina a decretat legea marțială, a ordonat o mobilizare generală și a rupt relațiile diplomatice cu Rusia.

Trupele rusești s-au retras de pe frontul de nord până în aprilie 2022, după ce au întâmpinat provocări logistice și o rezistență acerbă din partea Ucraine^[15][16]i. Pe fronturile din sud și sud-est, Rusia a capturat Herson în martie și Mariupol în mai, după un asediu distructiv. Rusia a lansat o nouă ofensivă în Donbas și a continuat să bombardeze ținte militare și civile aflate departe de linia frontului, inclusiv rețeaua de energie pe parcursul iernii. La sfârșitul anului 2022, Ucraina a lansat contraofensive de succes în sud și în est. La scurt timp după aceea, Rusia a anunțat anexarea ilegală a patru regiuni parțial ocupate. În noiembrie, Ucraina a recucerit părți din regiunea Herson, inclusiv orașul Herson însuși. În iunie 2023, Ucraina a lansat o altă contraofensivă în sud-estul țării, care, până la sfârșitul anului, a încetat, fiind recucerite doar cantități mici de teritoriu. După câștiguri mici, dar constante ale Rusiei în estul Ucrainei în prima jumătate a anului 2024, Ucraina a lansat o ofensiva în regiunea Kursk din Rusia în luna august a aceluiași an.

Întreruperea agriculturii și a transportului maritim ucrainene din cauza războiului a contribuit la o criză alimentară mondială, în timp ce daunele ecologice extinse cauzate de conflict au fost descrise drept un ecocid. Atacurile rusești asupra civililor au condus la acuzații de genocid.^[17][18] Invazia a fost primită cu o condamnare internațională pe scară largă. Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat o rezoluție de condamnare a invaziei și a cerut retragerea completă a Rusiei în martie 2022. Curtea Internațională de Justiție a ordonat Rusiei să suspende operațiunile militare, iar Consiliul Europei a expulzat Rusia. Multe țări au impus sancțiuni Rusiei și aliatului său, Belarus, și au oferit ajutor umanitar și militar Ucrainei. Toate statele baltice au declarat Rusia stat terorist. Au avut loc proteste în întreaga lume, iar protestatarii anti-război din Rusia au fost întâmpinați cu arestări în masă și o cenzură sporită a presei. Curtea Penală Internațională (CPI) a deschis o anchetă privind crime de război, crime împotriva umanității, răpirea copiilor ucraineni și genocidul împotriva ucrainenilor. CPI a emis șase mandate de arestare: pentru Putin și Maria Lvova-Belova și pentru oficialii militari Serghei Kobylash, Viktor Sokolov, Serghei Șoigu și Valeri Gerasimov.

În martie și aprilie 2021 a avut loc o consolidare militară rusă masivă în apropierea frontierei cu Ucraina^[19] și, din nou, atât în Rusia, cât și în Belarus, începând din octombrie 2021.^[20] Membrii guvernului rus, inclusiv Putin, au negat în mod repetat că ar avea planuri de a invada sau ataca Ucraina, negările fiind emise până cu o zi înainte de invazie.^[21] Decizia de a invada Ucraina ar fi fost luată de Putin și de un grup restrâns de șoimi de război sau siloviki din cercul restrâns al lui Putin, inclusiv consilierul pentru securitate națională Nikolai Patrushev și ministrul apărării Serghei Shoigu.^[22] Rapoartele privind o presupusă scurgere de documente ale Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB) de către surse ale serviciilor de informații americane au afirmat că FSB nu a fost la curent cu planul lui Putin de a invada.^[23]

În iulie 2021, Putin a publicat un eseu intitulat „Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor”, în care a numit Ucraina „pământuri istorice rusești” și a susținut că nu există „nicio bază istorică” pentru „ideea poporului ucrainean ca națiune separată de ruși”.^[24][25] Cu câteva zile înainte de invazie, Putin a susținut că Ucraina nu a avut niciodată „un stat real” și că Ucraina modernă a fost o greșeală creată de bolșevicii ruși. Istoricul american Timothy Snyder a descris ideile lui Putin drept imperialism. Jurnalistul britanic Edward Lucas le-a descris drept revizionism istoric. Alți observatori au constatat că liderii Rusiei aveau o viziune distorsionată asupra Ucrainei, precum și asupra propriei istorii, și că aceste distorsiuni erau propagate prin intermediul statului.^[26]

În decembrie 2021, Rusia a emis un ultimatum către Occident, care includea cereri ca NATO să înceteze orice activitate în statele sale membre din Europa de Est și să interzică Ucrainei sau oricărui alt fost stat sovietic să adere vreodată la alianță,^[27] punerea în aplicare a încetării focului Minsk-2 și garanții împotriva desfășurărilor militare în Ucraina.^[28] Guvernul Rusiei a declarat că NATO reprezintă o amenințare și a avertizat cu privire la un răspuns militar dacă va urma o „linie agresivă”.^[29] Unele dintre solicitări au fost deja excluse de NATO. Un oficial american de rang înalt a declarat că SUA sunt dispuse să discute propunerile, dar a adăugat că există unele „pe care rușii știu că sunt inacceptabile”.^[27] Statele est-europene au aderat de bună voie la NATO din motive de securitate, iar ultima dată când o țară care se învecinează cu Rusia a aderat a fost în 2004.^[30] Ucraina nu a depus încă o cerere de aderare, iar unii membri s-au arătat reticenți în privința acestei aderări. Interzicerea aderării Ucrainei ar contraveni politicii „ușilor deschise” a NATO și tratatelor convenite de Rusia însăși.^[31] Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a răspuns că „Rusia nu are niciun cuvânt de spus” cu privire la aderarea Ucrainei și „nu are niciun drept să stabilească o sferă de influență pentru a încerca să își controleze vecinii”.^[32] NATO a subliniat că este o alianță defensivă și că a cooperat cu Rusia până când aceasta din urmă a anexat Crimeea.^[31] NATO s-a oferit să îmbunătățească comunicarea cu Rusia și să negocieze limite privind amplasarea rachetelor și exercițiile militare, cu condiția ca Rusia să își retragă trupele de la frontierele Ucrainei,^[33] însă Rusia nu a făcut acest lucru.

Liderii occidentali au promis că vor fi impuse sancțiuni severe în cazul în care Putin alege să invadeze în loc să negocieze.^[34] Președintele francez Emmanuel Macron^[35] și cancelarul german Olaf Scholz s-au întâlnit cu Putin în februarie 2022 pentru a-l descuraja de la o invazie. Potrivit lui Scholz, Putin i-a spus că Ucraina nu ar trebui să fie un stat independent.^[36] Scholz i-a spus președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să declare Ucraina o țară neutră și să renunțe la aspirațiile sale de a adera la NATO. Zelenski a răspuns că nu se poate avea încredere în Putin pentru a respecta o astfel de înțelegere.^[37] Ucraina a fost o țară neutră în 2014, când Rusia a ocupat Crimeea și a invadat Donbasul.^[38] La 19 februarie, Zelenski a ținut un discurs la Conferința de Securitate de la München, solicitând puterilor occidentale să renunțe la politica lor de „împăciuire” față de Moscova și să ofere un calendar clar privind momentul în care Ucraina ar putea adera la NATO.^[39] După cum sunt de acord analiștii politici Taras Kuzio și Vladimir Socor, „atunci când Rusia a luat decizia de a invada Ucraina, această țară era mai departe ca niciodată nu numai de aderarea la NATO, ci și de orice cale care ar putea duce la aderare”.^[28]

La 21 februarie, Putin a anunțat că Rusia recunoaște teritoriile din Ucraina controlate de Rusia ca state independente: Republica Populară Donețk și Republica Populară Luhansk. În ziua următoare, Rusia a anunțat că trimite trupe în aceste teritorii ca „forțe de menținere a păcii”,^[40] iar Consiliul Federației Rusiei a autorizat utilizarea forței militare în străinătate.^[41][42]

Înainte de ora 5 a.m., ora Kievului, pe 24 februarie, Putin, într-un alt discurs, a anunțat o „operațiune militară specială”, care „declară efectiv război Ucrainei”.^[43] Putin a declarat că operațiunea era menită să „protejeze oamenii” din republicile separatiste controlate de Rusia. El a susținut în mod fals că aceștia „s-au confruntat cu umilința și genocidul comise de regimul de la Kiev”.^[44] Putin a afirmat că Rusia este amenințată: el a susținut în mod fals că oficialii guvernului ucrainean sunt neo-naziști aflați sub controlul Occidentului, că Ucraina dezvoltă arme nucleare și că un NATO ostil își consolidează forțele și infrastructura militară în Ucraina.^[45] El a afirmat că Rusia urmărește „demilitarizarea și denazificarea” Ucrainei și a adoptat opinii care contestă dreptul Ucrainei de a exista.^[46][47] Putin a declarat că nu intenționează să ocupe Ucraina și că susține dreptul poporului ucrainean la autodeterminare.^[45]

Invazia a început la câteva minute după discursul lui Putin.^[43]

Invazia a început la 24 februarie, lansată din Belarus pentru a viza Kievul, iar dinspre nord-est împotriva orașului Harkov. Frontul de sud-est a fost condus ca două vârfuri de lance separate, din Crimeea și din sud-est împotriva Luhansk și Donețk.

Eforturile rusești de a captura Kievul au inclus un vârf de lance probator pe 24 februarie, dinspre Belarus spre sud, de-a lungul malului vestic al râului Dnipro. Intenția aparentă a fost de a înconjura orașul dinspre vest, susținută de două axe separate de atac dinspre Rusia de-a lungul malului estic al râului Dnipro: cea vestică la Cernihiv și cea estică la Sumy. Probabil că acestea erau destinate să încercuiască Kievul dinspre nord-est și est.

Rusia a încercat să cucerească rapid Kievul, cu Spetsnaz infiltrate în oraș, sprijinite de operațiuni aeropurtate și de o înaintare mecanizată rapidă dinspre nord, dar nu a reușit. Statele Unite l-au contactat pe Zelenski și s-au oferit să îl ajute să fugă din țară, pentru ca armata rusă să nu încerce să îl răpească sau să îl ucidă la cucerirea Kievului; Zelenski a răspuns: „Lupta este aici; am nevoie de muniție, nu de o plimbare”. The Washington Post, care a descris citatul ca fiind „una dintre cele mai citate replici ale invaziei rusești”, nu era pe deplin sigur de acuratețea comentariului. Reporterul Glenn Kessler a declarat că acesta provine „dintr-o singură sursă, dar la suprafață pare a fi una bună”. Forțele rusești care înaintau spre Kiev dinspre Belarus au preluat controlul asupra orașului fantomă Cernobîl. Forțele aeropurtate rusești au încercat să cucerească două aerodromuri cheie din apropierea Kievului, lansând un asalt aeropurtat asupra aeroportului Antonov și o aterizare similară la Vasylkiv, lângă baza aeriană Vasylkiv, pe 26 februarie.

La începutul lunii martie, avansurile rusești de-a lungul părții de vest a Niprului au fost limitate de apărarea ucraineană. La 5 martie, un convoi rusesc mare, despre care se spunea că are o lungime de 64 de kilometri, a făcut puține progrese spre Kiev. Grupul de reflecție Royal United Services Institute, cu sediul la Londra, a evaluat avansurile rusești dinspre nord și est ca fiind „blocate”. Înaintările dinspre Cernihiv s-au oprit în mare parte, deoarece acolo a început un asediu. Forțele rusești au continuat să avanseze spre Kiev dinspre nord-vest, capturând Bucha, Hostomel și Vorzel până la 5 martie, deși Irpin a rămas contestat la 9 martie. Până la 11 martie, convoiul prelungit s-a dispersat în mare parte și s-a adăpostit. La 16 martie, forțele ucrainene au început o contraofensivă pentru a respinge forțele rusești. Incapabile să obțină o victorie rapidă la Kiev, forțele rusești și-au schimbat strategia în favoarea bombardamentelor nediscriminatorii și a războiului de asediu. La 25 martie, o contraofensivă ucraineană a recucerit mai multe orașe la est și la vest de Kiev, inclusiv Makariv. Trupele rusești din zona Bucha s-au retras spre nord la sfârșitul lunii martie. Forțele ucrainene au intrat în oraș la 1 aprilie. Ucraina a declarat că a recucerit întreaga regiune din jurul Kievului, inclusiv Irpin, Bucha și Hostomel, și a descoperit dovezi ale unor crime de război în Bucha. La 6 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că „retragerea, reaprovizionarea și redistribuirea” trupelor rusești din zona Kievului ar trebui interpretate ca o extindere a planurilor lui Putin pentru Ucraina, prin redislocarea și concentrarea forțelor sale în estul Ucrainei. În general, Kievul a fost lăsat liber de atacuri, în afară de lovituri izolate cu rachete. Unul a avut loc în timp ce secretarul general al ONU, António Guterres, se afla în vizită la Kiev la 28 aprilie pentru a discuta cu Zelenski despre supraviețuitorii asediului de la Mariupol. O persoană a fost ucisă și mai multe au fost rănite în urma atacului.

Forțele rusești au avansat în regiunea Cernihiv pe 24 februarie și au asediat capitala administrativă a acesteia. A doua zi, forțele rusești au atacat și au capturat Konotop. În aceeași zi, o înaintare separată în Oblastul Sumî a atacat orașul Sumî, aflat la doar 35 de kilometri de granița ruso-ucraineană. Avansarea s-a împotmolit în lupte urbane, iar forțele ucrainene au reușit să rețină orașul, afirmând că peste 100 de vehicule blindate rusești au fost distruse și zeci de soldați au fost capturați. Forțele rusești au atacat, de asemenea, Okhtyrka, desfășurând arme termobarice.

La 4 martie, Frederick Kagan scria că axa Sumî era atunci „cea mai de succes și cea mai periculoasă cale de avansare rusă spre Kiev” și comenta că geografia favoriza avansurile mecanizate, deoarece terenul „este plat și slab populat, oferind puține poziții bune de apărare”. Călătorind pe autostrăzi, forțele rusești au ajuns la Brovary, o suburbie estică a Kievului, pe 4 martie. Pentagonul a confirmat la 6 aprilie că armata rusă a părăsit regiunea Cernihiv, dar regiunea Sumî a rămas contestată. La 7 aprilie, guvernatorul regiunii Sumî a declarat că trupele rusești au plecat, dar au lăsat în urmă explozibili trucate și alte pericole.

La 24 februarie, forțele rusești au preluat controlul asupra canalului Crimeii de Nord, permițând Crimeii să obțină apă din Nipru, tăiat din 2014. La 26 februarie, a început asediul orașului Mariupol, în timp ce atacul s-a mutat spre est, făcând legătura cu Donbasul controlat de separatiști. Pe drum, forțele rusești au intrat în Berdiansk și l-au capturat. La 1 martie, forțele rusești au atacat Melitopol și orașele din apropiere. La 25 februarie, unități rusești din RPD avansează asupra Mariupolului și au fost înfrânte lângă Pavlopil. Spre seară, Marina rusă ar fi început un asalt amfibiu pe coasta Mării Azov, la 70 de kilometri la vest de Mariupol. Un oficial american din domeniul apărării a declarat că forțele ruse ar putea desfășura mii de pușcași marini din acest cap de pod.

Corpul 22 al armatei ruse s-a apropiat de centrala nucleară Zaporijjea pe 26 februarie și a asediat Enerhodar pentru a prelua controlul asupra acesteia. A izbucnit un incendiu, dar Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a declarat ulterior că echipamentele esențiale nu au fost deteriorate. Centrala nucleară a căzut sub control rusesc, dar, în ciuda incendiilor, nu a înregistrat scurgeri de radiații. Un al treilea grup de atac rusesc din Crimeea s-a deplasat spre nord-vest și a capturat poduri peste Nipru. Pe 2 martie, trupele rusești au câștigat o bătălie la Herson, primul oraș important care a căzut în mâinile forțelor rusești în timpul invaziei. Trupele rusești s-au deplasat spre Mykolaiv și l-au atacat două zile mai târziu, dar au fost respinse de forțele ucrainene. Tot pe 2 martie, forțele ucrainene au inițiat o contraofensivă asupra Horlivka, controlată de RPD din 2014.

După noi atacuri cu rachete la 14 martie în Mariupol, guvernul ucrainean a declarat că peste 2.500 de persoane au murit. La 18 martie, Mariupol era complet încercuit, iar luptele au ajuns în centrul orașului, îngreunând eforturile de evacuare a civililor. La 20 martie, o școală de artă, care adăpostea aproximativ 400 de persoane, a fost distrusă de bombele rusești. Rușii au cerut să se predea, iar ucrainenii au refuzat. Pe 24 martie, forțele rusești au intrat în centrul Mariupol. La 27 martie, vicepremierul ucrainean Olha Stefanishyna a declarat că „m-ai mult de 85% din întregul oraș este distrus”.

Putin i-a spus lui Emmanuel Macron, într-o convorbire telefonică din 29 martie, că bombardamentul asupra Mariupol se va încheia doar atunci când ucrainenii se vor preda. La 1 aprilie, trupele rusești au refuzat trecerea în siguranță în Mariupol a 50 de autobuze trimise de Națiunile Unite pentru a evacua civilii, în timp ce negocierile de pace continuau la Istanbul. La 3 aprilie, în urma retragerii forțelor rusești din Kiev, Rusia și-a extins atacul asupra Ucrainei de Sud și mai mult spre vest, cu bombardamente și lovituri împotriva Odesa, Mykolaiv și a centralei nucleare din Zaporijjea.

În est, trupele rusești au încercat să captureze Harkov, la mai puțin de 35 de kilometri de granița rusă, și au întâmpinat o puternică rezistență ucraineană. La 25 februarie, baza aeriană Millerovo a fost atacată de forțele militare ucrainene cu rachete OTR-21 Tochka, care, potrivit oficialilor ucraineni, au distrus mai multe avioane ale forțelor aeriene ruse și au provocat un incendiu. La 28 februarie, atacurile cu rachete au ucis mai multe persoane în Harkov. La 1 martie, Denis Pușilin, șeful RPD, a anunțat că forțele RPD au înconjurat aproape complet orașul Volnovakha. La 2 martie, forțele rusești au fost respinse din Sievierodonetsk în timpul unui atac împotriva orașului. Izium ar fi fost capturat de forțele rusești la 17 martie, deși luptele au continuat.

La 25 martie, Ministerul rus al Apărării a declarat că va încerca să ocupe marile orașe din estul Ucrainei. La 31 martie, armata ucraineană a confirmat că Izium se afla sub control rusesc, iar PBS News a raportat reluarea bombardamentelor și a atacurilor cu rachete în Harkov, la fel de grave sau mai grave decât înainte, în timp ce negocierile de pace cu Rusia urmau să fie reluate la Istanbul.

Pe fondul intensificării bombardamentelor rusești asupra Harkovului la 31 martie, Rusia a raportat un atac cu elicopterul împotriva unui depozit de aprovizionare cu petrol la aproximativ 35 de kilometri la nord de graniță, în Belgorod, și a acuzat Ucraina de acest atac. Ucraina a negat responsabilitatea. La 7 aprilie, masarea din nou a trupelor de invazie rusești și a diviziilor de tancuri în jurul orașelor Izium, Sloviansk și Kramatorsk a determinat oficialii guvernamentali ucraineni să sfătuiască locuitorii rămași în apropierea graniței de est a Ucrainei să se evacueze în vestul Ucrainei în termen de 2-3 zile, având în vedere absența armelor și munițiilor promise anterior Ucrainei până atunci.

Până la 17 aprilie, progresul rusesc pe frontul de sud-est părea să fie împiedicat de forțele ucrainene care se opuneau în combinatul siderurgic Azovstal, mare și puternic fortificat, și în zona înconjurătoare din Mariupol.

La 19 aprilie, The New York Times a confirmat că Rusia a lansat un nou front de invazie denumit „asalt estic” pe un front de 480 km care se întinde de la Harkov la Donețk și Luhansk, cu atacuri simultane cu rachete îndreptate din nou spre Kiev în nord și Lviv în vestul Ucrainei. La 30 aprilie, un oficial NATO a descris progresele rusești ca fiind „inegale” și „minore”. Un oficial anonim din domeniul apărării din SUA a calificat ofensiva rusă drept: „foarte călduță”, „minimă în cel mai bun caz” și „anemică”. În iunie 2022, purtătorul de cuvânt principal al Ministerului Apărării al Federației Ruse, Igor Konashenkov, a dezvăluit că trupele ruse sunt împărțite între Grupurile de armate „Centru”, comandate de generalul-colonel Aleksander Lapin, și „Sud”, comandate de generalul de armată Serghei Surovikin. La 20 iulie, Lavrov a anunțat că Rusia va răspunde la creșterea ajutorului militar primit de Ucraina din străinătate ca justificând extinderea operațiunii sale militare speciale pentru a include obiective atât în regiunea Zaporijjea, cât și în regiunea Herson.

Forțele terestre rusești au început să recruteze batalioane de voluntari din aceste regiuni în iunie 2022 pentru a crea un nou Corp al III-lea de armată în cadrul Districtului Militar de Vest, cu un efectiv planificat estimat la 15.500-60.000 de persoane. Unitățile sale au fost desfășurate pe front în jurul momentului contraofensivei ucrainene din 9 septembrie din regiunea KHarkov, la timp pentru a se alătura retragerii rusești, lăsând în urmă tancuri, vehicule de luptă de infanterie și transportoare de personal: 3AC „s-a topit”, potrivit lui Forbes, având un impact redus sau chiar inexistent pe câmpul de luptă, împreună cu alte forțe neregulate.

La 13 aprilie, forțele rusești și-au intensificat atacul asupra combinatului siderurgic Azovstal din Mariupol și asupra personalului ucrainean rămas în apărarea acestuia. Până la 17 aprilie, forțele rusești au înconjurat fabrica. Prim-ministrul ucrainean Denys Shmyhal a declarat că soldații ucraineni au jurat să ignore ultimatumul reînnoit de predare și să lupte până la ultimul suflet. La 20 aprilie, Putin a declarat că asediul Mariupol poate fi considerat complet din punct de vedere tactic, deoarece cei 500 de soldați ucraineni înrădăcinați în buncărele din interiorul fabricii de fier Azovstal și cei aproximativ 1.000 de civili ucraineni au fost complet izolați de orice tip de ajutor.

După întâlniri consecutive cu Putin și Zelenski, secretarul general al ONU, Guterres, a declarat, la 28 aprilie, că va încerca să organizeze o evacuare de urgență a supraviețuitorilor din Azovstal, în conformitate cu asigurările primite de la Putin cu ocazia vizitei sale la Kremlin. La 30 aprilie, trupele rusești au permis civililor să plece sub protecția ONU. La 3 mai, după ce au permis plecarea a aproximativ 100 de civili ucraineni de la fabrica de oțel Azovstal, trupele rusești au reluat bombardamentele asupra fabricii de oțel. La 6 mai, The Daily Telegraph a relatat că Rusia a folosit bombe termobarice împotriva soldaților ucraineni rămași, care pierduseră contactul cu guvernul de la Kiev; în ultimele sale comunicări, Zelenski l-a autorizat pe comandantul uzinei siderurgice asediate să se predea, dacă era necesar, sub presiunea atacurilor rusești în creștere. Pe 7 mai, Associated Press a raportat că toți civilii au fost evacuați din oțelăria Azovstal la sfârșitul celor trei zile de încetare a focului.

După ce ultimii civili au fost evacuați din buncărele Azovstal, aproape două mii de soldați ucraineni au rămas baricadați acolo, 700 dintre ei fiind răniți. Aceștia au reușit să comunice un apel pentru un coridor militar de evacuare, deoarece se așteptau la o execuție sumară dacă se predau forțelor rusești. Rapoarte despre disensiuni în cadrul trupelor ucrainene de la Azovstal au fost raportate de Ukrainska Pravda la 8 mai, indicând că comandantul pușcașilor marini ucraineni desemnați să apere buncărele de la Azovstal a făcut o achiziție neautorizată de tancuri, muniții și personal, a evadat din poziția de acolo și a fugit. Soldații rămași au vorbit despre o poziție defensivă slăbită în Azovstal ca urmare a acestui fapt, ceea ce a permis avansarea spre liniile de atac rusești. Ilia Somolienko, comandantul adjunct al trupelor ucrainene rămase baricadate la Azovstal, a declarat: „Practic, suntem aici oameni morți. Cei mai mulți dintre noi știu acest lucru și de aceea luptăm fără teamă”.

La 16 mai, statul major ucrainean a anunțat că garnizoana Mariupol „și-a îndeplinit misiunea de luptă” și că au început evacuările finale din oțelăria Azovstal. Armata a precizat că 264 de militari au fost evacuați la Olenivka, aflată sub control rusesc, în timp ce 53 dintre aceștia, care au fost „grav răniți”, au fost transportați la un spital din Novoazovsk, controlat, de asemenea, de forțele rusești. În urma evacuării personalului ucrainean din Azovstal, forțele ruse și ale RPD au controlat în totalitate toate zonele din Mariupol. Sfârșitul bătăliei a pus capăt, de asemenea, asediului Mariupolului. Secretarul de presă al Rusiei, Dmitri Peskov, a declarat că președintele rus Vladimir Putin a garantat că luptătorii care s-au predat vor fi tratați „în conformitate cu standardele internaționale”, în timp ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat într-o alocuțiune că „munca de aducere a băieților acasă continuă, iar această muncă are nevoie de delicatețe - și de timp”. Unii legislatori ruși proeminenți au cerut guvernului să refuze schimburile de prizonieri pentru membrii Regimentului Azov.

La 14 aprilie, se pare că trupele ucrainene au aruncat în aer un pod între Harkov și Izium, folosit de forțele rusești pentru redistribuirea trupelor la Izium, împiedicând convoiul rusesc.

La 5 mai, David Axe, care scria pentru Forbes, a declarat că armata ucraineană și-a concentrat Brigăzile 4 și 17 de tancuri și Brigada 95 de asalt aerian în jurul Izium pentru o posibilă acțiune de ariergardă împotriva trupelor rusești desfășurate în zonă; Axe a adăugat că cealaltă concentrare majoră a forțelor ucrainene în jurul Harkovului include Brigăzile 92 și 93 mecanizate, care ar putea fi desfășurate în mod similar pentru o acțiune de ariergardă împotriva trupelor rusești din jurul Harkovului sau pentru a face legătura cu trupele ucrainene desfășurate în același timp în jurul Iziumului.

La 13 mai, BBC a raportat că trupele rusești din Harkov au fost retrase și redistribuite pe alte fronturi din Ucraina, în urma avansurilor trupelor ucrainene în orașele din jur și în Harkov însuși, care au inclus distrugerea podurilor strategice de pontoane construite de trupele rusești pentru a traversa râul Seversky Donets și folosite anterior pentru desfășurarea rapidă a tancurilor în regiune.

Atacurile cu rachete și bombardamentele asupra orașelor cheie Mykolaiv și Odesa au continuat în timp ce începea a doua fază a invaziei. La 22 aprilie, generalul de brigadă rus Rustam Minnekayev a declarat, în cadrul unei reuniuni a Ministerului Apărării, că Rusia plănuia să extindă frontul Mykolayiv-Odesa după asediul Mariupol și mai mult spre vest, pentru a include regiunea separatistă Transnistria de la granița ucraineană cu Moldova. Ministerul ucrainean al Apărării a descris această intenție ca fiind imperialism, afirmând că aceasta contrazice afirmațiile anterioare ale Rusiei potrivit cărora nu are ambiții teritoriale în Ucraina și că declarația este o recunoaștere a faptului că „obiectivul «celei de-a doua faze» a războiului nu este victoria asupra naziștilor mitici, ci pur și simplu ocuparea estului și sudului Ucrainei”. Georgi Gotev, scriind pentru Reuters la 22 aprilie, a remarcat că ocuparea Ucrainei de la Odesa până la Transnistria ar transforma-o într-o națiune fără ieșire la mare, fără acces practic la Marea Neagră. La 24 aprilie, Rusia și-a reluat atacurile cu rachete asupra Odesa, distrugând instalații militare și provocând două duzini de victime civile.

La 27 aprilie, surse ucrainene au indicat că exploziile au distrus două turnuri de emisie rusești din Transnistria, folosite în principal pentru retransmiterea programelor de televiziune rusești. La sfârșitul lunii aprilie, Rusia a reluat atacurile cu rachete asupra pistelor de aterizare din Odesa, distrugând unele dintre ele. În cursul săptămânii de 10 mai, trupele ucrainene au început să întreprindă acțiuni militare pentru a alunga forțele rusești care s-au instalat pe Insula Șerpilor din Marea Neagră, la aproximativ 200 de kilometri de Odesa. La 30 iunie 2022, Rusia a anunțat că și-a retras trupele de pe insulă după ce obiectivele au fost îndeplinite.

La 23 iulie, CNBC a raportat o lovitură cu rachete rusești asupra portului ucrainean Odesa, precizând că acțiunea a fost condamnată rapid de liderii mondiali, o dezvăluire dramatică în contextul unui acord recent negociat de ONU și Turcia care a asigurat un coridor maritim pentru exportul de cereale și alte produse alimentare. La 31 iulie, CNN a raportat o intensificare semnificativă a atacurilor cu rachete și a bombardamentelor rușilor asupra orașului Mykolaiv, ucigându-l și pe magnatul ucrainean al cerealelor Oleksiy Vadaturskyi în oraș în timpul bombardamentelor.

Forțele rusești au continuat să tragă cu rachete și să arunce bombe asupra orașelor cheie Dnipro și Zaporijjea. La 10 aprilie, rachetele rusești au distrus Aeroportul Internațional Dnipro. La 2 mai, ONU ar fi evacuat aproximativ 100 de supraviețuitori din asediul de la Mariupol, cu cooperarea trupelor rusești, în satul Bezimenne de lângă Donețk, de unde urmau să se mute în Zaporijjea. La 28 iunie, Reuters a relatat că un atac cu rachete rusești a fost lansat asupra orașului Kremenchuk, la nord-vest sau Zaporijjea, detonând într-un centru comercial public și provocând cel puțin 18 morți, atrăgând totodată condamnarea lui Emmanuel Macron din Franța, printre alți lideri mondiali, care a vorbit despre acest atac ca fiind o „crimă de război”. 2022 iulie Lovitura de rachetă de la Dnipro a ucis patru persoane.

La 7 iulie, s-a raportat că, după ce rușii au capturat centrala nucleară de la Zaporijjea la începutul invaziei, au instalat artilerie grea și lansatoare mobile de rachete între pereții reactoarelor separate ale instalației nucleare, folosindu-le ca scut împotriva unui eventual contraatac ucrainean. Un contraatac împotriva amplasamentelor de artilerie rusești instalate nu ar fi fost posibil fără riscul de căderi de radiații în cazul unor raiduri din apropiere. La 19 august, Rusia a fost de acord să permită accesul inspectorilor AIEA la centrala Zaporijjea din teritoriul controlat de Ucraina, după o convorbire telefonică între președintele Franței, Emmanuel Macron, și președintele rus, Vladimir Putin. Pentru ca inspecția să poată avea loc, mai trebuia să se convină o încetare temporară a focului în jurul centralei.

Rusia a raportat că până la 18 august au fost înregistrate 12 atacuri cu peste 50 de explozii de obuze de artilerie la uzină și în orașul Energodar, unde se află personalul, până la 18 august. De asemenea, la 19 august, Tobias Ellwood, președintele Comisiei pentru apărare din Marea Britanie, a declarat că orice deteriorare deliberată a centralei nucleare din Zaporijjea care ar putea provoca scurgeri de radiații ar fi o încălcare a articolului 5 din Tratatul Atlanticului de Nord, potrivit căruia un atac asupra unui stat membru al NATO este un atac asupra tuturor statelor membre. A doua zi, congresmanul american Adam Kinzinger a declarat că orice scurgere de radiații ar ucide oameni din țările NATO, ceea ce ar fi o activare automată a articolului 5.

Bombardamentele au lovit depozitele de cenușă de cărbune de la centrala electrică vecină pe 23 august, iar cenușa a luat foc până pe 25 august. Linia de transmisie de 750 kV către substația Dniprovska, care a fost singura dintre cele patru linii de transmisie de 750 kV care nu fusese încă avariată și întreruptă de acțiunile militare, trece peste depozitele de cenușă. La 25 august, la ora 12:12 p.m., linia a fost întreruptă din cauza incendiului de dedesubt, deconectând centrala și cele două reactoare în funcțiune de la rețeaua națională pentru prima dată de când a început să funcționeze în 1985. Ca răspuns, generatoarele de rezervă ale reactorului 5 și pompele de răcire au pornit, iar reactorul 6 a redus producția.

Puterea de intrare era încă disponibilă prin intermediul liniei de 330 kV către substația de la centrala pe cărbune, astfel încât generatoarele diesel nu erau esențiale pentru răcirea miezurilor reactoarelor și a bazinelor de combustibil uzat. Linia de 750 kV și reactorul 6 și-au reluat funcționarea la ora 12:29 p.m., dar linia a fost din nou întreruptă de incendiu două ore mai târziu. Linia, dar nu și reactoarele, a fost repusă în funcțiune din nou mai târziu în aceeași zi. La 26 august, un reactor a fost repornit după-amiaza, iar altul seara, reluând alimentarea cu energie electrică a rețelei. La 29 august 2022, o echipă a AIEA condusă de Rafael Grossi a mers să investigheze centrala. Lydie Evrard și Massimo Aparo au făcut parte, de asemenea, din echipa de conducere. Înainte de sosirea lor, nu fuseseră raportate scurgeri la centrală, dar avuseseră loc bombardamente cu câteva zile înainte.

La 6 septembrie 2022, forțele ucrainene au lansat o contraofensivă surpriză în regiunea Harkov, începând de lângă Balakliia. Această contraofensivă a fost condusă de generalul Syrskyi. Până la 12 septembrie, un Kiev îmbărbătat a lansat o contraofensivă în zona din jurul Harkovului, cu suficient succes pentru ca Rusia să recunoască public că a pierdut poziții-cheie în zonă. The New York Times a relatat la 12 septembrie că succesul contraofensivei a afectat imaginea unui „Putin puternic” și a dus la încurajarea guvernului de la Kiev de a căuta mai multe arme din partea Occidentului pentru a-și susține contraofensiva în Harkov și în zonele înconjurătoare. La 21 septembrie 2022, Vladimir Putin a anunțat o mobilizare parțială. El a mai spus că țara sa va folosi „toate mijloacele” pentru „a se apăra”. În aceeași zi, ministrul apărării, Serghei Shoigu, a declarat că 300.000 de rezerviști vor fi chemați în mod obligatoriu. Mykhailo Podolyak, consilierul președintelui Ucrainei, Volodimyr Zelenski, a declarat că această decizie era previzibilă și că a fost o încercare de a justifica „eșecurile Rusiei”. Ministrul britanic de externe Gillian Keegan a calificat situația drept o „escaladare”, în timp ce fostul președinte mongol Tsakhia Elbegdorj a acuzat Rusia că îi folosește pe mongolii ruși drept „carne de tun”.

La sfârșitul lunii septembrie 2022, oficialii instalați de Rusia în Ucraina au organizat referendumuri privind anexarea teritoriilor ocupate ale Ucrainei, inclusiv a Republicii Populare Donețk și a Republicii Populare Luhansk din regiunile ucrainene Donețk și Luhansk ocupate de Rusia, precum și a administrațiilor militare numite de ruși din regiunea Herson și regiunea Zaporijjea. Denunțate de guvernul ucrainean și de aliații săi ca fiind alegeri de fațadă, rezultatele oficiale au arătat majorități covârșitoare în favoarea anexării.

La 30 septembrie 2022, Vladimir Putin a anunțat anexarea regiunilor ucrainene Donețk, Luhansk, Herson și Zaporijjea într-un discurs adresat ambelor camere ale parlamentului rus. Atât Ucraina, cât și Statele Unite, Uniunea Europeană și Organizația Națiunilor Unite au denunțat anexarea ca fiind ilegală.

La 29 august, Zelenski a promis, în mod avizat, începerea unei contraofensive pe scară largă în sud-est. El a anunțat mai întâi o contraofensivă pentru a recuceri teritoriul ocupat de Rusia în sud, concentrându-se pe regiunea Herson-Mykolaiv, afirmație care a fost coroborată de parlamentul ucrainean, precum și de Comandamentul Operațional Sud.

La 4 septembrie, Zelenski a anunțat eliberarea a două sate fără nume din regiunea Herson și a unuia din regiunea Donețk. Autoritățile ucrainene au publicat o fotografie care arată ridicarea drapelului ucrainean în Vysokopillia de către forțele ucrainene. Atacurile ucrainene au continuat, de asemenea, de-a lungul liniei sudice a frontului, deși rapoartele privind schimbările teritoriale au fost în mare parte neverificabile. La 12 septembrie, Zelenski a declarat că forțele ucrainene au recucerit un total de 6.000 de kilometri pătrați de la Rusia, atât în sud, cât și în est. BBC a declarat că nu a putut verifica aceste afirmații.

În octombrie, forțele ucrainene au înaintat și mai mult spre sud, spre orașul Herson, preluând controlul asupra a 1.170 de kilometri pătrați de teritoriu, luptele extinzându-se până la Dudchany. La 9 noiembrie, ministrul apărării, Shoigu, a ordonat forțelor ruse să părăsească o parte din regiunea Herson, inclusiv orașul Herson, și să se deplaseze pe malul estic al Niprului. La 11 noiembrie, trupele ucrainene au intrat în Herson, în timp ce Rusia își încheia retragerea. Acest lucru a însemnat că forțele rusești nu mai aveau un punct de sprijin pe malul vestic (drept) al Niprului.

       Reținut de Ucraina
       Recucerit de Ucraina
       Ocupat de Rusia
Harta frontului de la Harkov la data de 18 decembrie 2024

Între timp, forțele ucrainene au lansat o altă contraofensivă surpriză la 6 septembrie în regiunea Harkov, începând de lângă Balakliia. Această contraofensivă a fost condusă de generalul Syrskyi. Până la 7 septembrie, forțele ucrainene au avansat aproximativ 20 de kilometri în teritoriul ocupat de Rusia și au afirmat că au recucerit aproximativ 400 de kilometri pătrați. Comentatorii ruși au spus că acest lucru se datorează probabil relocării forțelor rusești în Herson ca răspuns la ofensiva ucraineană de acolo. La 8 septembrie, forțele ucrainene au capturat Balakliia și au avansat până la 15 kilometri de Kupiansk. Analiștii militari au declarat că forțele ucrainene păreau să se îndrepte spre Kupiansk, un important nod feroviar, cu scopul de a tăia calea forțelor ruse de la Izium dinspre nord.

La 9 septembrie, administrația rusă de ocupație din regiunea Harkov a anunțat că va „evacua” populațiile civile din Izium, Kupiansk și Velykyi Burluk. Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) a declarat că, în opinia sa, Kupiansk va cădea probabil în următoarele 72 de ore, în timp ce unități de rezervă rusești au fost trimise în zonă atât pe șosea, cât și cu elicopterul. În dimineața zilei de 10 septembrie, au apărut fotografii care pretindeau că înfățișează trupele ucrainene ridicând steagul ucrainean în centrul orașului Kupiansk, iar ISW a declarat că forțele ucrainene au capturat aproximativ 2.500 de kilometri pătrați, exploatând în mod eficient pătrunderea lor. Mai târziu în cursul zilei, Reuters a raportat că pozițiile rusești din nord-estul Ucrainei s-au „prăbușit” în fața asaltului ucrainean, forțele rusești fiind forțate să se retragă din baza lor de la Izium după ce au fost izolate de capturarea orașului Kupiansk.

La 15 septembrie, o evaluare a Ministerului britanic al Apărării a confirmat că Rusia fie a pierdut, fie s-a retras din aproape toate pozițiile sale la vest de râul Oskil. Unitățile în retragere abandonaseră, de asemenea, diverse bunuri militare de mare valoare. Ofensiva a continuat să împingă spre est și, până la 2 octombrie, forțele armate ucrainene au eliberat un alt oraș-cheie în cea de-a doua bătălie de la Lyman.

După încheierea contraofensivei gemene ucrainene, luptele au trecut la o semi-dezbatere în timpul iernii, cu pierderi grele, dar cu o mișcare redusă a liniei frontului. Rusia a lansat o autoproclamată ofensivă de iarnă în estul Ucrainei, dar campania s-a încheiat cu o „dezamăgire” pentru Moscova, ofensiva fiind blocată și câștigurile fiind limitate. Analiștii au pus eșecul, în diverse moduri, pe seama lipsei de „oameni antrenați” din partea Rusiei și a problemelor de aprovizionare cu muniție de artilerie, printre alte probleme. Aproape de sfârșitul lunii mai, Mark Galeotti a apreciat că „după ofensiva de iarnă eșuată și prost concepută a Rusiei, care a irosit ocazia de a-și consolida forțele, Ucraina se află într-o poziție relativ puternică”.

La 7 februarie, The New York Times a relatat că rușii au mobilizat recent aproape 200.000 de soldați pentru a participa la ofensiva din Donbas, împotriva trupelor ucrainene deja obosite de luptele anterioare. Compania militară privată rusă Wagner Group a căpătat o mai mare importanță în război, conducând „avansuri zdrobitoare” în Bahmut, cu zeci de mii de recruți din batalioanele de prizonieri care au participat la atacuri „aproape sinucigașe” asupra pozițiilor ucrainene.

La sfârșitul lunii ianuarie 2023, luptele s-au intensificat în sudul regiunii Zaporijjea, ambele părți suferind pierderi grele. În apropiere, în sudul regiunii Donețk, un asalt rusesc intens, de trei săptămâni, în apropiere de orașul minier Vuhledar, a fost numit cea mai mare bătălie cu tancuri din război de până acum și s-a încheiat cu un dezastru pentru forțele ruse, comandanții ucraineni și Ministerul britanic al Apărării afirmând că Rusia a pierdut „cel puțin 130 de tancuri și transportoare blindate de trupe” în timpul bătăliei, respectiv că „o întreagă brigadă rusă a fost efectiv anihilată”.

În iunie 2023, forțele ucrainene au lansat treptat o serie de contraofensive pe mai multe fronturi, inclusiv în regiunea Donețk, regiunea Zaporizhzhia și altele. La 8 iunie 2023, eforturile de contraofensivă s-au concentrat în apropierea unor așezări precum Orikhiv, Tokmak și Bakhmut. Cu toate acestea, operațiunile de contraofensivă s-au confruntat cu o rezistență dură din partea Rusiei, iar grupul de reflecție american Institute for the Study of War a calificat efortul defensiv rusesc ca având "un grad de coerență neobișnuit". La 12 iunie, Ucraina a raportat cel mai rapid avans din ultimele șapte luni, afirmând că a eliberat mai multe sate și a avansat în total 6,5 km. Bloggerii militari ruși au raportat, de asemenea, că Ucraina a cucerit Blahodatne, Makarivka și Neskuchne și că continuă să avanseze spre sud. Ucraina a continuat să elibereze așezări în următoarele câteva luni, ridicând steagul ucrainean deasupra așezării Robotyne la sfârșitul lunii august.

La 24 iunie, Grupul Wagner a lansat o scurtă rebeliune împotriva guvernului rus, capturând mai multe orașe din vestul Rusiei în mare parte fără opoziție înainte de a mărșălui spre Moscova. Acest lucru a venit ca punct culminant al unor lupte interne prelungite și lupte pentru putere între Wagner și Ministerul rus al Apărării. După aproximativ 24 de ore, Grupul Wagner a dat înapoi și a acceptat un acord de pace prin care liderul Wagner, Evgheni Prigozhin, urma să plece în exil în Belarus, iar forțele sale nu vor fi urmărite penal. La 27 iunie, Ministerul britanic al Apărării a raportat că este "foarte probabil" ca Ucraina să fi recuperat, printre progresele sale, teritoriul din regiunea Donbas din estul țării, ocupat de Rusia din 2014. Bloggerii pro-ruși au raportat, de asemenea, că forțele ucrainene au făcut câștiguri în sudul regiunii Herson, stabilind un punct de sprijin pe malul stâng al râului Dnipro după ce l-au traversat.

În august, The Guardian a relatat că Ucraina a devenit cea mai minată țară din lume, Rusia amplasând milioane de mine în încercarea de a contracara contraofensiva ucraineană. Vasele câmpuri minate au forțat Ucraina să deminare extensivă a unor zone pentru a permite avansarea. Oficialii ucraineni au raportat lipsa de oameni și de echipamente, în condițiile în care soldații ucraineni dezgroapă în anumite locuri cinci mine la fiecare metru pătrat.

În urma retragerii Rusiei din Inițiativa privind Marea Neagră pentru cereale, conflictul din Marea Neagră a escaladat, Ucraina vizând navele rusești. La 4 august, surse ale serviciilor de securitate ucrainene au raportat că nava de debarcare rusă Olenegorsky Gornyak a fost lovită și avariată de o dronă navală fără pilot. Imagini video publicate de serviciile de securitate ucrainene par să arate cum drona lovește nava, iar o altă înregistrare video arată cum nava pare să se încline într-o parte. La 12 septembrie, atât surse ucrainene, cât și rusești au raportat că obiective navale rusești din Sevastopol au fost lovite de armament neconfirmat, avariind două nave militare, dintre care una ar fi fost un submarin. Ucraina a raportat, de asemenea, că mai multe platforme de foraj de petrol și gaze din Marea Neagră deținute de Rusia din 2015 au fost recucerite.

În septembrie 2023, serviciile de informații ucrainene estimau că Rusia a desfășurat peste 420.000 de soldați în Ucraina.

La 21 septembrie, Rusia a început să lanseze raiduri cu rachete pe teritoriul Ucrainei, avariind instalațiile energetice ale țării. La 22 septembrie, SUA au anunțat că vor trimite rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune în Ucraina, în ciuda rezervelor unor oficiali guvernamentali. În aceeași zi, Direcția principală de informații ucraineană a lansat un atac cu rachete asupra sediului Flotei Mării Negre din Sevastopol, Crimeea, ucigând mai mulți oficiali militari de rang înalt.

În octombrie 2023, s-a raportat o creștere a numărului de revolte în rândul trupelor rusești din cauza numărului mare de pierderi în ofensivele rusești din jurul Avdiivka, fiind raportate, de asemenea, lipsa artileriei, a hranei, a apei și o comandă deficitară. Până în noiembrie, serviciile de informații britanice au declarat că în ultimele săptămâni "probabil că au fost înregistrate unele dintre cele mai mari rate de pierderi rusești din război de până acum".

La mijlocul sau la sfârșitul lunii octombrie 2023, pușcașii marini ucraineni - în parte ghidați de trupe rusești care au dezertat - au traversat râul Nipru (bariera strategică dintre estul și vestul Ucrainei), în aval de barajul distrus Kakhovka, pentru a ataca teritoriul deținut de ruși pe partea de est a râului. În pofida pierderilor grele cauzate de bombardamentele intense și de bombardamentele aeriene rusești, a dezorganizării și a diminuării resurselor, brigăzile ucrainene care au invadat partea râului deținută de ruși au continuat să provoace pierderi grele forțelor rusești până la sfârșitul lunii decembrie.

La 1 decembrie 2023, Volodimir Zelenski a declarat că contraofensiva ucraineană nu a avut succes, invocând lipsa de arme și de forțe terestre. Zelenski a mai declarat că va fi mai ușor pentru Ucraina să recâștige peninsula Crimeea decât regiunea Donbas din estul țării, deoarece Donbasul este puternic militarizat și există frecvent sentimente pro-rusești. În decembrie 2023, mai multe instituții media internaționale au descris contraofensiva ucraineană ca nereușind să recupereze o cantitate semnificativă de teritoriu sau să îndeplinească vreunul dintre obiectivele sale strategice.

     Țările care trimit echipamente militare letale

     Țările care trimit ajutoare militare neletale

•   Rusia
•   Ucraina

La 17 februarie 2024, Rusia a capturat Avdiivka, o fortăreață de lungă durată a Ucrainei, care a fost descrisă ca o „poartă de acces” către orașul Donetsk din apropiere. ABC News a declarat că Rusia ar putea folosi această evoluție pentru a ridica moralul, războiul aflându-se în mare parte într-un impas aproape de cea de-a doua aniversare. Descrisă de jurnalistul David Axe de la Forbes drept o victorie rusă la Pyrrhus, armatele combinate ruse a 2-a și a 41-a s-au soldat cu 16 000 de morți, zeci de mii de răniți și aproximativ 700 de vehicule pierdute înainte de a cuceri ruinele din Avdiivka.

Ca urmare a lipsei grave de echipamente și a dificultăților de a construi sau de a reactiva din depozitele pe termen lung suficiente vehicule de luptă de infanterie pentru a echipa regimentele și brigăzile din prima linie, forțele ruse au recurs la utilizarea de „cărucioare de golf” chineze de tip desertcross, precum și de motociclete de teren chinezești și bieloruse ca înlocuitori. Asalturile cu aceste vehicule au dus la distrugerea mai multor unități rusești de către ucrainenii fortificați.

Penuria de muniție a Ucrainei, cauzată de blocajul politic din Congresul SUA și de lipsa capacității de producție în Europa, a contribuit la retragerea ucrainenilor de la Avdiivka și a fost „resimțită pe întregul front”, potrivit Time. Din cauza penuriei, Ucraina a fost nevoită să își raționalizeze unitățile pentru a trage doar 2 000 de cartușe pe zi, față de aproximativ 10 000 de cartușe trase zilnic de Rusia.

La 10 mai 2024, Rusia a început o nouă ofensivă în regiunea Harkov. Rusia a reușit să captureze o duzină de sate, iar Ucraina evacuase peste 11 000 de persoane din regiune de la începutul ofensivei până la 25 mai. La 17 mai, Ucraina a declarat că forțele sale au încetinit înaintarea Rusiei, iar la 25 mai, Zelenski a declarat că forțele ucrainene au asigurat „controlul de luptă” în zonele în care trupele ruse au intrat în nord-estul regiunii Harkov. Între timp, oficialii ruși au declarat că „avansează în toate direcțiile” și că obiectivul este de a crea o „zonă tampon” pentru regiunile de frontieră aflate în dificultate. La 7 iunie, Casa Albă a declarat că ofensiva a stagnat și că este puțin probabil să mai avanseze.

În urma succesului Rusiei în bătălia de la Avdiivka, forțele acesteia au avansat spre nord-vest pentru a forma un salient, iar la jumătatea lunii aprilie 2024 au ajuns la așezarea de la Ocheretyne, pe care au capturat-o la sfârșitul lunii aprilie și au extins în continuare salientul în lunile următoare. La începutul lunii aprilie, forțele ruse au lansat, de asemenea, o ofensivă în direcția orașului Chasiv Yar, o așezare de importanță strategică situată la vest de Bakhmut, iar până la începutul lunii iulie au capturat cel mai estic district al acestuia. O altă ofensivă în direcția orașului Torețk a fost lansată la 18 iunie, cu scopul de a cuceri orașul și, potrivit observatorului militar și purtătorului de cuvânt ucrainean Nazar Voloshyn, de a flanca Chasiv Yar dinspre sud. În iulie, forțele ruse au avansat pentru a extinde salientul la nord-vest de Avdiivka și, la 19 iulie, au realizat o breșă care le-a permis să înceapă înaintarea spre orașul Pokrovsk, important din punct de vedere operațional.

La 6 august 2024, Ucraina a lansat prima ofensivă directă pe teritoriul Rusiei, cea mai amplă incursiune proucraineană de la începutul invaziei, în regiunea Kursk. Axa principală a avansului inițial s-a concentrat în direcția orașului Sudzha, situat la 10 kilometri de frontieră, despre care președintele Zelenski a declarat că a fost capturat la 15 august. Ucraina, profitând de lipsa unităților experimentate și a apărării de-a lungul graniței cu regiunea Kursk, a reușit să cucerească rapid teritoriul în primele zile ale incursiunii. Incursiunea a determinat Rusia să redirecționeze mii de trupe din teritoriul ucrainean ocupat pentru a contracara amenințarea, dar nu și din regiunea Donețk.

Trupele ruse au continuat să avanseze în estul Ucrainei, în special într-un ritm mai rapid decât înainte de ofensiva de la Kursk, inclusiv spre orașul de importanță strategică Pokrovsk, unde numărul forțelor lor a fost în schimb mărit.

La sfârșitul lunii august 2024, forțele ruse au cucerit orașul Novohrodivka, la sud-est de Pokrovsk, apropiindu-se la 8 km de oraș, iar la începutul lunii septembrie au capturat Krasnohorivka și Ukrainsk, în apropiere de Pokrovsk și la vest de orașul Donețk. La sfârșitul lunii septembrie, a început un asalt rusesc asupra orașului Vuhledar, deținut de mult timp, care a condus la căderea acestuia la 1 octombrie. Brigada 72 Mecanizată a Ucrainei a apărat orașul timp de peste doi ani și a declarat că rușii au suferit „numeroase pierderi” în timpul asaltului asupra orașului ridicat. După capturarea de către ruși, orașul, cu o populație de aproximativ 14 000 de locuitori înainte de război, a fost descris drept o „ruină întinsă”.

La 30 octombrie, generalul-maior ucrainean Dmytro Marchenko ar fi declarat că „frontul nostru s-a prăbușit” din cauza aprovizionării tot mai reduse cu muniție, a problemelor cu recrutarea militară și a conducerii deficitare. El a declarat că planul de victorie al lui Zelenski era prea concentrat pe căutarea unui sprijin occidental mai mare. Informările oficialilor occidentali au devenit, de asemenea, mai pesimiste cu privire la situația militară a Ucrainei.

Sprijinul pentru Ucraina

Ca răspuns la invazie, multe țări au furnizat ajutor militar Ucrainei, inclusiv armament, echipamente, instruire și sprijin logistic. Țările occidentale și alte țări au impus Rusiei sancțiuni limitate înainte de invazie și au aplicat noi sancțiuni când a început invazia, cu intenția de a paraliza economia rusă; sancțiunile au vizat persoane fizice, bănci, întreprinderi, schimburi monetare, exporturi și importuri.

Asistența militară a fost coordonată în principal prin intermediul Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei, din care fac parte peste cincizeci de țări, inclusiv toate cele 32 de state membre ale NATO. Din ianuarie 2022 până în ianuarie 2024, Institutul Kiel a monitorizat un ajutor de 380 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Țările europene au furnizat cel mai mare ajutor în total (militar, financiar și umanitar), în timp ce Statele Unite au furnizat cea mai mare asistență militară Ucrainei și au alocat 175 de miliarde de dolari pentru a ajuta țara. Cea mai mare parte a ajutorului militar american constă în armament și echipamente americane vechi din stocurile de rezervă, în timp ce majoritatea fondurilor americane destinate Ucrainei rămân în economia SUA și sprijină industriile americane, subvenționând fabricarea de arme și echipamente militare. SUA produc lunar 14 000 de obuze de 155 mm și intenționează să crească producția la 90 000 de obuze pe lună până în 2025. SUA și alte țări au exclus trimiterea de trupe în Ucraina.

Membrii NATO, precum Germania, au revenit asupra politicii de a nu furniza ajutor militar ofensiv pentru a sprijini Ucraina, iar Uniunea Europeană a coordonat pentru prima dată furnizarea de ajutor militar. Estonia și Danemarca au furnizat cel mai mare ajutor militar ca procent din PIB. Bulgaria a furnizat Ucrainei peste o treime din muniția necesară în faza inițială a invaziei și o pluralitate de combustibil necesar. În septembrie 2023, Polonia a declarat că va înceta să mai trimită arme Ucrainei după o dispută între cele două țări cu privire la cereale. Deși India a menținut o poziție neutră în conflict, rapoartele indică faptul că proiectilele de artilerie produse de producătorii indieni au fost vândute țărilor europene și apoi deturnate către Ucraina. Oficialii indieni nu au intervenit în ciuda obiecțiilor Rusiei.

Guvernul rus a amenințat cu represalii împotriva țărilor care furnizează ajutor militar Ucrainei și a declarat că aceasta înseamnă că NATO duce un „război prin procură” împotriva Rusiei. Cu toate acestea, guvernul rus nu și-a pus amenințările în aplicare, deși majoritatea „liniilor sale roșii” au fost depășite. Președintele Putin a declarat că, dacă ajutorul militar va înceta, Ucraina nu va supraviețui mult timp.

Sprijinul pentru Rusia

Belarus a permis Rusiei să utilizeze teritoriul său pentru a organiza o parte a invaziei și pentru a lansa rachete rusești în Ucraina. Spațiul aerian din Belarus a fost utilizat de Rusia, inclusiv pentru misiuni de avertizare timpurie și control radar, până în 2023, când un avion de supraveghere rusesc Beriev A-50 a fost avariat de drone. Din cauza implicării sale active, Belarusul este considerat cobeligerant (dar nu și co-combatant) în această invazie, spre deosebire de statele nebeligerante, care au „o gamă largă de instrumente la dispoziția actorilor nebeligeranți fără a atinge pragul luptei de război”.

Potrivit SUA, Coreea de Nord a furnizat Rusiei rachete balistice și lansatoare, deși autoritățile americane nu au menționat modelele specifice. Pe baza resturilor lăsate de rachete la 30 decembrie 2023, atacurile împotriva țintelor ucrainene arată părți comune rachetelor KN-23, KN-24 și KN-25. În octombrie 2024, Ucraina și Coreea de Sud au afirmat că ingineri nord-coreeni au fost trimiși pe câmpul de luptă pentru a ajuta la lansarea acestor rachete și au suferit unele pierderi.

Mai târziu, în aceeași lună, un purtător de cuvânt al Casei Albe a declarat că Statele Unite sunt „îngrijorate” de informațiile potrivit cărora soldați nord-coreeni luptă pentru Rusia în Ucraina. O zi mai târziu, Zelenski a anunțat că serviciile secrete ucrainene credeau că 10 000 de soldați nord-coreeni se pregătesc să se alăture forțelor ruse pe linia frontului. Cu toate acestea, guvernul nord-coreean a respins aceste afirmații și a declarat că niciunul dintre soldații săi nu lupta pentru Rusia.

Ulterior, SUA au declarat că au văzut dovezi conform cărora Coreea de Nord a trimis 3 000 de soldați în Rusia pentru o posibilă desfășurare în Ucraina, stabilind că soldații au fost transportați din Coreea de Nord cu o navă la începutul spre mijlocul lunii octombrie și au fost instruiți la trei baze militare din estul Rusiei. SUA au adăugat că presupusa desfășurare nord-coreeană ar putea fi o dovadă suplimentară a faptului că armata rusă are probleme cu forța de muncă. La 28 octombrie, șeful NATO, Mark Rutte, a confirmat informațiile ucrainene anterioare potrivit cărora trupe nord-coreene au fost desfășurate în regiunea Kursk pentru a sprijini Rusia împotriva ofensivei de la Kursk din 2024, iar Pentagonul a raportat un număr crescut de 10 000 de soldați nord-coreeni trimiși să se antreneze în Rusia și să lupte în război.

La 7 noiembrie, ministrul ucrainean al apărării a raportat că trupele nord-coreene au fost angajate în luptă. La 13 noiembrie, atât Departamentul de Stat al SUA, cât și Coreea de Sud au confirmat că trupele nord-coreene au început să se angajeze în luptă împotriva forțelor ucrainene în regiunea Kursk. Cu toate acestea, Pentagonul nu a putut confirma afirmațiile. La 24 noiembrie, șeful Statului Major ucrainean a confirmat că trupele nord-coreene au fost angajate în luptă. La 2 decembrie, Pentagonul a declarat că nu are dovezi privind implicarea trupelor nord-coreene în lupte, dar a precizat că soldații nord-coreeni au fost integrați în unități rusești. Un reprezentant al direcției ucrainene de informații a confirmat faptul că trupele nord-coreene au fost integrate în unitățile rusești ținute în rezervă, dar a declarat că este puțin probabil ca trupele nord-coreene să fie angajate în luptă pe linia frontului și că sunt încă angajate în antrenamente; cu toate acestea, prezența trupelor nord-coreene la Kursk este considerată ca sprijinind Rusia în lupta sa împotriva Ucrainei.

În iunie 2023, serviciile de informații militare americane au sugerat că Iranul furniza Rusiei atât drone de luptă Shahed, cât și materiale de producție pentru dezvoltarea unei fabrici de drone. În februarie 2024, un raport Reuters a indicat că Iranul a trimis rachete balistice armatei ruse. Potrivit SUA și Ucrainei, trupe iraniene au fost staționate în Crimeea pentru a asista Rusia în lansarea de atacuri cu drone împotriva civililor și a infrastructurii civile. Institutul pentru Studiul Războiului a apreciat că este vorba probabil de personal al Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) sau afiliat IRGC. Iranul a negat trimiterea de arme Rusiei pentru a fi utilizate împotriva Ucrainei.

Politico a raportat în martie 2023 că producătorul de arme de stat chinez Norinco a expediat puști de asalt, piese pentru drone și veste antiglonț către Rusia între iunie și decembrie 2022, unele livrări fiind efectuate prin țări terțe, inclusiv Turcia și Emiratele Arabe Unite. Potrivit Statelor Unite, muniția chineză a fost utilizată pe câmpurile de luptă din Ucraina. În mai 2023, Uniunea Europeană a identificat firme chineze și din Emiratele Arabe Unite care furnizau componente pentru arme Rusiei. În aprilie 2024, China ar fi furnizat Rusiei informații geospațiale, mașini-unelte pentru tancuri și propulsoare pentru rachete. În septembrie 2024, Reuters a raportat documente care indicau că Rusia a stabilit un program de arme în China pentru a dezvolta și a produce drone de atac cu rază lungă de acțiune, cu asistență din partea specialiștilor locali, pentru a fi utilizate în invazia Ucrainei.

Rusia importă din India electronice sensibile, utilaje, piese auto și echipamente de apărare. Schimburile comerciale, cum ar fi vânzările de petrol, au crescut din 2022, sporind veniturile companiilor rusești de stat. Pentru a evita sancțiunile și a-și gestiona surplusul valutar, Rusia plătește în rupii, susținând atât nevoile civile, cât și pe cele militare.

Vezi și Crimele de război în invazia rusă în Ucraina

Se spune că atât sursele ruse, cât și cele ucrainene umflă numărul victimelor forțelor adverse și minimalizează propriile pierderi de dragul moralului. Documente divulgate de SUA afirmă că „raportarea insuficientă a victimelor în cadrul sistemului [rusesc] evidențiază «reticența continuă» a armatei de a transmite vești proaste în lanțul de comandă”. Posturile de știri rusești au încetat în mare măsură să mai raporteze numărul de morți din Rusia. Rusia și Ucraina au recunoscut că au suferit pierderi „semnificative” și, respectiv, „considerabile”.

Numărul deceselor civile și militare a fost, ca întotdeauna, imposibil de stabilit cu precizie. Agenția France-Presse (AFP) a raportat că nici ea, nici observatorii independenți ai conflictului nu au fost în măsură să verifice declarațiile Rusiei și Ucrainei privind pierderile inamice și au suspectat că acestea au fost exagerate. La 12 octombrie 2022, proiectul media rus independent iStories, citând surse apropiate Kremlinului, a raportat că peste 90 000 de soldați ruși au fost uciși, grav răniți sau dați dispăruți în Ucraina.

În timp ce decesele din luptă pot fi deduse dintr-o varietate de surse, inclusiv din imaginile prin satelit ale acțiunilor militare, măsurarea deceselor civile poate fi mai dificilă. La 16 iunie 2022, ministrul ucrainean al apărării a declarat pentru CNN că, în opinia sa, zeci de mii de ucraineni au murit, adăugând că speră ca numărul total al morților să fie sub 100 000. Până la sfârșitul lunii iunie 2024, aproximativ 20 000 de ucraineni și-au pierdut membrele. Numai în orașul distrus Mariupol, oficialii ucraineni cred că au fost uciși cel puțin 25 000 de oameni, iar în septembrie 2022 încă erau descoperite cadavre. Primarul a declarat că peste 10.000 și posibil până la 20.000 de civili au murit în asediul orașului Mariupol și că forțele ruse au adus cu ele echipamente mobile de incinerare atunci când au intrat în oraș. Cercetătorul Dan Ciuriak de la Institutul C. D. Howe estima, în august 2022, numărul civililor uciși la Mariupol la 25 000, iar o anchetă a AP de la sfârșitul anului 2022 indica un număr de până la 75 000 de civili uciși numai în zona Mariupol. AFP afirmă că „o lacună esențială în numărarea victimelor este lipsa de informații din locurile ocupate de Rusia, cum ar fi orașul-port Mariupol, unde se crede că au murit zeci de mii de civili”. Potrivit unui studiu recent realizat de Human Rights Watch și alte două organizații, în Mariupol s-au înregistrat cel puțin 8 034 de decese în exces între martie 2022 și februarie 2023. Biroul Înaltului Comisar al Organizației Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR) raportează probleme similare și consideră că numărul real al victimelor civile a fost semnificativ mai mare decât a putut confirma.

În armata rusă în timpul invaziei, minoritățile etnice din Rusia au suferit pierderi disproporționat de mari. În octombrie 2022, regiunile ruse cu cel mai mare număr de morți erau Daghestan, Tuva și Buryatia, toate regiuni ale minorităților. În februarie 2024, șase din cele zece regiuni rusești cu cele mai mari rate ale mortalității din Ucraina erau situate în Siberia și în Extremul Orient, iar minoritățile etnice continuând să înregistreze rate ale victimelor disproporționate, ceea ce i-a determinat pe analiști să avertizeze că situația va duce la efecte distructive pe termen lung asupra acestor comunități. Potrivit oficialilor occidentali, aproximativ 1 200 de soldați ruși au fost uciși sau răniți în Ucraina în fiecare zi în mai și iunie 2024. Publicația de știri Meduza, cu sediul în Letonia, a estimat că până la 140 000 de soldați ruși au murit în război până la sfârșitul lunii iunie 2024.

Invazia rusă a devenit cel mai mortal război european din ultimii 80 de ani, depășind numărul de morți din Războiul din Bosnia. Rata medie a mortalității în Ucraina a fost de 8,7/1000 de persoane în 2020 și a sărit la 18,6/1000 în 2024, în timp ce rata mortalității în Rusia în același an a fost de 14/1000, clasându-le pe locurile 1 și, respectiv, 9 pe lista țărilor cu cele mai mari rate ale mortalității. În august 2024, Haaretz estima că 172 000 de persoane au murit în timpul invaziei rusești din Ucraina. În septembrie 2024, Wall Street Journal a raportat că există acum un milion de ucraineni și ruși care au fost uciși sau răniți. Jurnalul a luat notă de modul în care numărul victimelor afectează populațiile în scădere ale celor două țări dinainte de război.

Războiul a provocat cea mai mare criză de refugiați și umanitară din Europa de la războaiele iugoslave din anii 1990; ONU a descris-o ca fiind cea mai rapidă creștere a unei astfel de crize de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. Pe măsură ce Rusia și-a consolidat forțele militare de-a lungul graniței ucrainene, multe guverne vecine și organizații umanitare s-au pregătit pentru un eveniment de strămutare în masă în săptămânile dinaintea invaziei. În decembrie 2021, ministrul ucrainean al apărării a estimat că o invazie ar putea forța între trei și cinci milioane de persoane să își părăsească locuințele.

În prima săptămână de la invazie, ONU a raportat că peste un milion de refugiați au fugit din Ucraina; ulterior, această cifră a ajuns la peste opt milioane până la 31 ianuarie 2023. La 20 mai, NPR a raportat că, în urma unui aflux semnificativ de echipamente militare străine în Ucraina, un număr semnificativ de refugiați încearcă să se întoarcă în regiunile din Ucraina care sunt relativ izolate de frontul de invazie din sud-estul Ucrainei. Cu toate acestea, la 3 mai, alte 8 milioane de persoane erau strămutate în interiorul Ucrainei.

Majoritatea refugiaților erau femei, copii, bătrâni sau persoane cu handicap. Majoritatea cetățenilor ucraineni de sex masculin cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani nu au fost lăsați să iasă din Ucraina ca parte a conscripției obligatorii, cu excepția cazului în care erau responsabili pentru susținerea financiară a trei sau mai mulți copii, erau tați singuri sau erau părinți/tutore de copii cu dizabilități. Mulți bărbați ucraineni, inclusiv adolescenți, au optat să rămână în Ucraina în mod voluntar pentru a se alătura rezistenței.

Potrivit Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați, la 13 mai 2022, existau 3.315.711 refugiați în Polonia, 901.696 în România, 594.664 în Ungaria, 461.742 în Moldova, 415.402 în Slovacia și 27.308 în Belarus, în timp ce Rusia a raportat că a primit peste 800.104 refugiați. Până la 13 iulie 2022, peste 390.000 de refugiați ucraineni au ajuns în Republica Cehă, unde refugiatul mediu era o femeie însoțită de un copil. Acești refugiați aveau de două ori mai multe șanse de a avea o diplomă universitară decât populația cehă în ansamblu. Turcia a fost o altă destinație semnificativă, înregistrând peste 58.000 de refugiați ucraineni până la 22 martie și peste 58.000 până la 25 aprilie. UE a invocat Directiva privind protecția temporară pentru prima dată în istoria sa, acordând refugiaților ucraineni dreptul de a trăi și de a munci în UE pentru o perioadă de până la trei ani. Marea Britanie a acceptat 146.379 de refugiați, precum și extinderea capacității de a rămâne în Regatul Unit timp de 3 ani, cu drepturi în linii mari similare cu cele din UE, trei ani de rezidență și acces la asistență socială și servicii de stat.

Potrivit Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), Rusia s-a angajat în "deportarea masivă" a peste 1,3 milioane de civili ucraineni, ceea ce ar putea constitui crime împotriva umanității. OSCE și Ucraina au acuzat Rusia de mutarea forțată a civililor în tabere de filtrare pe teritoriul controlat de Rusia, iar apoi în Rusia. Surse ucrainene au comparat această politică cu transferurile de populație din epoca sovietică și cu acțiunile Rusiei în Războiul de independență cecen. De exemplu, la 8 aprilie, Rusia a susținut că a evacuat aproximativ 121.000 de locuitori din Mariupol în Rusia. De asemenea, la 19 octombrie, Rusia a anunțat deportarea forțată a 60.000 de civili din zonele din jurul liniei de contact din regiunea Herson. RIA Novosti și oficiali ucraineni au declarat că mii de persoane au fost trimise în diverse centre din orașe din Rusia și din Ucraina ocupată de Rusia, de unde oamenii au fost trimiși în regiuni din Rusia aflate în depresiune economică. În aprilie, secretarul Consiliului ucrainean pentru Securitate Națională și Apărare, Oleksiy Danilov, a declarat că Rusia plănuia să construiască "lagăre de concentrare" pentru ucraineni în vestul Siberiei și că probabil plănuia să forțeze prizonierii să construiască noi orașe în Siberia.

• Al Treilea Război Mondial

• Naumescu, Valentin (coord.),  Moldovan, Raluca (coord.). Războiul : Consecințele invaziei rusești din Ucraina la nivel global, european și românesc. Cluj Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană, 2023, 390 p. ISBN 9786063718441

v • d • m Imperialism postsovietic Istoria Rusiei postsovietice URSS Destrămarea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste · State postsovietice Nostalgia pentru URSS⁠(en)[traduceți] · Făcut în URSS Politica Rusiei Naționalism rus⁠(en)[traduceți] · Iredentism rus · Ruscism · Neosovietism⁠(en)[traduceți] · Vladimir Putin · Aleksandr Dughin · Vladimir Jirinovski Geopolitică Federația Rusă · Regiunea Baltică · Istmul ponto-baltic · Zona extinsă a Mării Negre · Balcanii Eurasiatici · Regiunea Caspică · Doctrina vecinătății apropiate · Doctrina Putin · Lumea rusă (Russkii Mir) · Occidentul colectiv Relațiile externe ale Rusiei Uniunea Statală Rusia-Belarus · Comunitatea Statelor Independente · Uniunea Vamală Euroasiatică · Lărgirea Uniunii Economice Eurasiatice⁠(en)[traduceți] · Organizația Tratatului de Securitate Colectivă Conflicte postsovietice Republica Moldova Conflictul din Găgăuzia · Cronologia conflictului din Transnistria · Războiul din Transnistria · Memorandumul Kozak · Memorandumul de la Moscova din 1997 · Conflictul transnistrean din 2006 · Referendumul din Transnistria, 2006 · Embargoul asupra vinurilor moldovenești și georgiene (2006) · Embargoul asupra vinurilor moldovenești (2010) · Embargoul asupra vinurilor moldovenești (2013–2015) · Referendumul din Găgăuzia, 2014 Caucaz Primul Război Cecen · Al Doilea Război Cecen · Războiul Ruso-Georgian · Purificarea etnică a georgienilor din Abhazia Ucraina Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor⁠(en)[traduceți] · Războiul ruso-ucrainean (din 2014) · Conflictul armat din Donbas · Teritoriile Ucrainei ocupate temporar · Republica Populară Harkov · Republica Populară Donețk · Republica Populară Lugansk · Novorusia (stat) · Tulburările civile proruse din Ucraina din 2014 · Criza din Crimeea din 2014 · Referendumul din Crimeea, 2014 · Anexarea Crimeii de către Federația Rusă · Criza ruso-ucraineană (2021-2022) · Invazia Rusiei în Ucraina (2022) · Ce trebuie să facă Rusia cu Ucraina⁠(en)[traduceți] · Referendumurile de anexare din Ucraina din 2022⁠(en)[traduceți] Orientul Mijlociu & Africa Intervenția militară a Rusiei în Războiul Civil Sirian⁠(en)[traduceți] · Grupul Wagner Relații internaționale Sancțiuni internaționale în timpul Războiului Ruso-Ucrainean · O Declarație asupra învățăturii referitoare la „Lumea rusă” („Russkiy mir”) Format:Conflicte postsovietice · Neocolonialism  · Colonialism