Henric al III-lea de Bavaria
| Henric al III-lea | |
| Duce al Bavariei | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 940 d.Hr.  Bavaria, Germania |
| Decedat | (49 de ani) |
| Înmormântat | Abația Niederaltaich |
| Părinți | Berthold de Bavaria[1] |
| Ocupație | suveran[*] |
| Limbi vorbite | limba germană |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | duce |
| Familie nobiliară | Luitpoldingi |
| Duce al Bavariei | |
| Domnie | – |
Modifică date / text  | |
Henric al III-lea, supranumit cel Tânăr (n. 940 d.Hr., Bavaria, Germania – d. ) a fost primul duce al Carintiei din 976 până în 978, apoi duce al Bavariei între 983 și 985, și ulterior din nou duce al Carintiei din 985 până la moarte.
Biografie
[modificare | modificare sursă]Henric a fost membru al familiei ducale a Luitpoldingilor din Bavaria, care erau susținători locali ai dinastiei regale a Ottonienilor originare din Saxonia. El a fost singurul fiu care i-a supraviețuit tatălui său, ducele Berthold de Bavaria. Totuși, deoarece era minor la moartea tatălui său în 947, regele romano-german Otto I cel Mare a acordat ducatul bavarez propriului său frate, Henric I. Dat fiind că acesta din urmă s-a căsătorit în jur de 937 cu Iudita, fiica fostului duce Arnulf cel Rău, unchiul lui Henric cel Tânăr, acesta avea dreptul să revendice titlul ducal.
După ce a îndeplinit vârsta legală, Henric cel Tânăr a așteptat cu răbdare, deși părea că Bavaria era definitiv pierdută pentru Luitpoldingi. Când Henric I a murit în 955, el a succedat de fiul său de patru ani, Henric al II-lea cel Certăreț. Imediat după moartea împăratului Otto I din 973, situația a început să se schimbe: ottonianul Henric al II-lea nefiind mulțumit doar cu stăpânirea Bavariei, a ridicat pretenții și asupra Ducatului de Suabia după moartea cumnatului său, ducele Burchard al III-lea de Suabia, profitând de dificultățile noului împărat, vărul său Otto al II-lea, de a se impune la domnie. Cererile sale au fost respinse, iar împăratul a acordat Suabia nepotului său de frate, Otto I.
În următoarea revoltă din cadrul Dinastiei Ottonienilor, Otto al II-lea în 976 a pornit împotriva orașului Regensburg unde ducele Henric cel Certăreț a fost destituit.[2] Ca urmare, Henric cel Tânăr a obținut unele compensații, în condițiile în care împăratul a separat teritoriile Carintiei și Bavariei, iar noul creat Ducat de Carintia acordat lui Henric cel Tânăr, cuprindea fosta Marcă de Carintia și Marca de Verona. Ducatul de Bavaria a revenit lui Otto I de Suabia, iar Leopold I de Babenberg a fost învestit cu Marca de Austria.[3][4]
Totuși, în 978 Henric cel Tânăr a fost surghiunit, probabil din cauză că se raliase cauzei rebeliunii împotriva împăratului în cadrul Războiului celor Trei Henrici, instigat de către predecesorul său, Henric cel Certăreț și de episcopul Henric I de Augsburg. Alături de forțele ducelui Boleslav al II-lea de Boemia, răsculații au ocupat orașul bavarez Passau, însă au fost înfrânți de către trupele imperiale. La întrunirea de Paște de la Magdeburg, Otto al II-lea l-a destituit pe Henric cel Tânăr și a conferit Ducatul de Carintia nepotului său din Dinastia Saliană, Otto de Worms, sub numele de Otto I. Din acel moment, toate ducatele din sudul Sfântului Imperiu Roman — Suabia, Bavaria și Carintia — au trecut în mâinile rudelor împăratului.
Slăbit de pe urma înfrângerii suferite în 982 în fața Kalbizilor din Sicilia în Bătălia de la Stilo și confruntat cu moartea ducelui Otto I de Suabia și Bavaria, împăratul Otto al II-lea l-a rechemat din exil pe Henric în 983, învestindu-l din nou cu Ducatul de Bavaria în dieta de la Verona.[2] Cu toate acestea, domnia i-a fost contestată de către Henric cel Certăreț și abia după moartea împăratului din același an, împărăteasa văduvă Theofanu, în numele succcesiunii fiului ei minor, Otto al III-lea, s-a reconciliat în cele din urmă cu Henric în 985.[5] Henric al III-lea a fost nevoit să renunțe la Ducatul de Bavaria în favoarea lui Henric cel Certăreț și încă o dată a primit Carintia la schimb, pe care Otto de Worms a fost nevoit să o cedeze.
În 989, cînd a murit fără a avea moștenitori direcți, Henric al III-lea era ultimul descendent pe linie masculină al familiei Luitpoldingilor. El a fost succedat în Carintia și Marca de Verona de același Henric cel Certăreț care a reușit astfel să unească încă o dată teritoriile ducatelor Bavaria și Carintia.[2] Henric al III-lea a fost înmormântat în Abația benedictină din Niederaltaich.
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ The Peerage
- ^ a b c Walter Kleindel: Die Chronik Österreich, Editura Chronik, Viena, 1984, ISBN: 3-88379-027-3, p. 65.
- ^ Kurt M. Jung: Weltgeschichte in einem Griff. Von der Urzeit zur Gegenwart, Editura Ullstein, Frankfurt am Main, 1985, ISBN 3-550-07975-3, p. 350.
- ^ Isabella Ackerl: Geschichte Österreichs in Daten, Editura Marix, Wiesbaden, 2009, ISBN: 978-3-86539-947-2, p. 33.
- ^ Kurt M. Jung: Weltgeschichte in einem Griff. Von der Urzeit zur Gegenwart, Editura Ullstein, Frankfurt am Main, 1985, ISBN: 3-550-07975-3, p. 354.
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Kurt M. Jung: Weltgeschichte in einem Griff. Von der Urzeit zur Gegenwart, Editura Ullstein, Frankfurt am Main, 1985, ISBN: 3-550-07975-3.
- Isabella Ackerl: Geschichte Österreichs in Daten, Editura Marix, Wiesbaden, 2009, ISBN: 978-3-86539-947-2.
- Walter Kleindel: Die Chronik Österreich, Editura Chronik, Viena, 1984, ISBN: 3-88379-027-3.
