Care profesori pot organiza activitățile propuse în rubrica Resurse didactice? Și în cadrul căror lecții?
Rubrica este prevăzută pentru oricare profesor sau diriginte de clasă, educator din instituții educative, care dorește să realizeze activități interesante și utile cu copiii la tema Siguranței în mediul online. Profesorul care hotărăște să realizeze aceste activități are libera alegere de a ajusta conținutul conform specificului de învățare a grupului său de elevi, precum și lecția la care va realiza aceste activități.
Poate fi lecția realizată cu copii și părinți împreună?
Resursele didactice sunt prevăzute pentru activități directe ale profesorului cu copiii. Pentru părinți este recomandabil a se organiza separat lecții de informare sau discuții asupra problemelor cu care copiii se pot confrunta în mediul online, precum și suportul de care aceștia au nevoie pentru a depăși problemele. Puteți scrie un mesaj consultantului Siguronline pentru a discuta despre posibilitatea venirii unui specialist în școala dumneavoastră, care va informa părinții despre riscurile și pericolele cu care se ciocnesc copiii în mediul online.
De unde aș putea accesa alte resurse informative și didactice pentru lecție?
Dacă dumneavoastră doriți să utilizați și alte informații utile în cadrul lecțiilor pe care le organizați la diferite teme în domeniul siguranței online, le puteți cerceta individual pe alte site-uri sau portaluri existente. Dumneavoastră hotărâți individual care vor fi aceste informații selectate și cum vor contribui ele la realizarea obiectivelor lecției dumneavoastră. Vă recomandăm însă să vă asigurați că informațiile date le accesați de pe site-uri sau portaluri informative oficiale, că nu au fost publicate de persoane întâmplătoare și că puteți folosi conținutul lor fără careva restricții (dreptul de autor).
Pentru a cuprinde un număr mai mare de copii informați, aș putea să realizez lecția împreună cu câteva clase diferite în același timp?
Fiecare plan de lecție are specificat grupul țintă recomandat pentru realizarea acesteia. Activitățile sunt selectate și formulate în conformitate cu vârsta grupului respectiv și numărul de elevi din cadrul unei clase. Nu se exclude posibilitatea ajustării conținuturilor pentru copii de vârste diferite. Totodată, recomandăm ca numărul copiilor participanți la activități să nu depășească numărul unei clase de elevi.
Cum pot utiliza la lecție imaginile din Anexe?
Imaginile din Anexe corespund activităților prevăzute de planul de lecție. În funcție de resursele disponibile și numărul de elevi, dumneavoastră puteți multiplica și distribui imaginile sau să le folosiți în cadrul lucrului frontal cu clasa de elevi.